Pronuntia, accentul si intonatia

Pronuntia este unul dintre cele mai simple aspecte ale acestei limbi, cel putin pentru vorbitorii nativi ai limbii romane, deoarece toate sunetele din limba nipona sa regasesc in limba noastra.



Limba japoneza are la baza 5 vocale, care adaugate dupa o consoana formeaza o unitate de baza a limbajului. Aceste unitati poatra numele de mora, cuvant japonez care se poate traduce prin silaba. Caracteristic acestor unitati fonetice este faptul ca au toate aceeiasi lungime, putandu-se afirma ca cuvintele sau propozitile care au un numar egal de mora pot fi rostite in aproape acelasi interval de timp.



Dialectul standard japonez poate fi reprezentat in aproape 100 astfel de mora distincte. Acestea se pot clasifica in 6 grupe:

vocale simple: a, i, u, e, o (*aceasta este si ordinea lor in alfabetul japonez);
consoane urmate de vocale: ka, shi, mu, ne, ro etc.;
o semi-vocala (y sau w) urmata de o vocala: ya, yu, yo, wa;
consoana + semi-vocala + vocala: kya, byu, pyo etc.;
o singura consoane nazala: n;
prima consoane dintr-un dublet (nu se pronunta): ex.: kitte.


Spre deosebire de engleza, limba japoneza foloseste un accent bazat prin ridicarea sau coborarea acestuia. In japoneza standard, pentru pronuntia unui cuvant exista un numar de 4 variante de accente:

numai prima mora dintr-un cuvant este cobarata, restul fiind inalte;
prima mora este joasa, urmatoarele sunt inalte si se ridica intonatia la pronuntia particulei (ce sunt particulele?) ce urmeaza dupa cuvant;
prima mora este joasa, una sau mai multe din urmatoarele sunt inalte, iar ultimele sunt din nou joase;
numai prima mora este inalta, restul fiind joase;


In limba japoneza intonatia joaca, deasemenea, un rol foarte important in comunicarea starii de spirit a vorbitorului. De obicei, cand se coboara intonatia se insinueaza ca este o afirmatie finala, iar cand aceasta se ridica, denota o intrebare sau o exclamare.



As vrea sa fac cateva precizari cu privire la suntele care lipsesc din limba japoneza si se regasesc in alte limbi de circulatie larga. Astfel, in limbajul nipon nu exista sunetul literei l, iar litera r este pronuntata printr-o combinatie de r si l. Din acest motiv putin japonezi fac diferenta intre cuvintele engleze right (dreapta) si light (lumina). Deasemenea, nu exista sunetul ti, insa corespondentul acestuia este asemanator cu un ci romanesc. As putea sa continui aceasta lista, dar am sa ma limitez numai la aceste exemple din motive de spatiu.



Scrisul

Limba japoneza este scrisa prin combinatia a 3 scripturi: hiragana, katakana si kanji. Cateodata este folosit si alfabetul roman (roomanji), dar asta numai pentru usurinta comunicarii cu straini si foarte rar in viata de zi cu zi a Japoniei.


Caracterele roomaji, hiragana si katakana reprezinta sunete, pe cand caracterele kanji reprezinta unitati cu inteles. In teorie, limba japoneza se poate scrie numai in katakana sau hiragana, dar cu exceptia unor carti pentru copii si a telegramelor (unde se folosesc numai hiragana), limba japoneza se scrie intr-o combinatie de hiragana si kanji, cu mici adaugiri de katakana sau rareori roomaji.



Hiragana si katakana sunt in directa legatura cu silabele mora, existand pentru fiecare astfel de sunet un caracter corespunzator. Diferentierea dintre aceste doua scripturi se face la nivel functional, caracterele katakana fiind folosite pentru exprimarea cuvintelor de origine externa Japoniei (imprumutate din limba chineza sau engleza de cele mai multe ori).



Cu toate ca aproximativ 60% din vocabularul limbii japoneze este imprumutat din limba chineza, acestea sunt asimilate aproape complet si se reprezinta prin caractere kanji sau hiragana, unele insa, fiind importate relativ recent, sunt inca considerate cuvinte straine si sunt scrise in katakana. In legatura cu cuvintele imprumutate din limba engleza, in vorbire sunt recunoscute relativ greu, deoarece majoritatea sunetelor au fost adaptate, iar unele intelesuri schimbate. (ex.: aisukuriimu = ice-cream; paachii = party).



Spre deosebire de katakana si hiragana, caracterele kanji exprima unitati mai mari decat silabele, putand fi definite ca unitati de baza cu inteles. In limbajul curent se folosesc in jur de 2000 de astfel de caractere kanji, dintre care este necesara cunoasterea unui numar de minim 1000 pentru a putea citi un ziar, restul de caractere putand fi intelese din context.



Caracterele kanji au fost introduse din China acum 2000 de ani, iar pentru a exprima fonetic silabele japoneze, au fost introduse ulterior, acum cateva sute de ani caracterele katakana si hiragana.

hiragana:

In al doilea tabel este defapt hiragana si katakana si sunt numai combinatile cu " sau cu o. Punand " sau o intr-o oricare hiragana simpla (ex: a) se transforma intr-o alta hiragana (ex: a + " = ga).
Acesta este tabelul de katakana simplu:



Iar acesta este cel cu " sau o.